News! Pagini de interes:

miercuri, 21 noiembrie 2012

Predictia se confirma. Soarele, inamicul public Nr.1. Soarele continua sa erupa. Tot mai tare si mai tare!

 
Două erupţii solare uriaşe, suficient de puternice pentru a doborî sateliţii de pe orbita terestră, au fost filmate în detaliu de o cameră de înaltă rezoluţie a agenţiei spaţiale americane (NASA).
 
În aceste înregistrări video, savanţii americani au remarcat o uriaşă erupţie de plasmă fierbinte - denumită protuberanţă sau proeminenţă solară -, care se desprinde de pe suprafaţa Soarelui şi se propagă în spaţiu pe distanţe impresionante, informează dailymail.co.uk.

Această explozie uriaşă, ce a avut loc în primele ore ale dimineţii de vineri, a fost urmată, la doar patru ore, de o altă erupţie, la fel de intensă.

Cercetătorii de la NASA au reacţionat imediat, dorind să liniştească opinia publică, declarând că această erupţie solară colosală, care se deplasează prin spaţiu cu viteza de 1.448 de kilometri/ secundă, nu se îndreaptă spre Terra.
 

Aceste jeturi violente de plasmă solară sunt suficient de puternice pentru a distruge echipamentele de la bordul sateliţilor, atunci când particulele încărcate electric "bombardează" delicatele circuite ale echipamentelor orbitale.

Chiar şi jeturile solare de intensitate slabă au suficientă putere pentru a întrerupe comunicaţiile radio de pe Terra.

Un expert de la Centrul pentru zboruri spaţiale Goddard, afiliat la NASA, care coordonează misiunea Solar Dynamics Observatory (SDO), a descris cele două erupţii spectaculoase într-un mesaj care însoţeşte înregistrarea video: "Aceşti nori de particule în expansiune care se deplasează prin spaţiu nu par să se îndrepte spre Terra".

Ambele erupţii solare - ce apar sub forma unor jeturi de plasmă strălucitoare de culoare roşie, alcătuită dintr-un gaz fierbinte, format din particule de hidrogen încărcate electric şi heliu - au fost suficient de puternice pentru a obtura complet spectrul cuprins de lentilele camerei de înaltă definiţie SDO.
 

Savanţii de la NASA au remarcat o altă erupţie solară - din clasa M6, care include erupţii solare moderate, dar suficient de puternice -, care s-a produs luni.

Erupţiile solare declanşează pe Terra şi fenomene spectaculoase, precum aurorele boreale, care pot fi văzute de la latitudini mari.

Soarele se află în prezent la mijlocul unei faze active din ciclul său solar care numără 11 ani. Actualul ciclu, care are numărul 24, îşi va atinge punctul culminant în 2013.
 
Sursa:
============================
=================
 
 
 
 
 
 
=========================
============
 
Danger: The massive solar flare, seen bursting from the Sun's surface, left, can play havoc with electrical equipment on Earth
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu