Soarele trece în aceste zile printr-un fenomen extraordinar. Ce a apărut pe cer - FOTO
07.02.2016 | ● |
---------------------------------------------------------
Aspectul aparent neobişnuit al Soarelui
Fenomenul observat în fotografie poate pune în pericol sănătatea
astronauţilor care desfăşoară misiuni în spaţiul cosmic.
Într-o imagine realizată de astronomii americani,
Soarele pare să aibă un aspect neobişnuit: pe suprafaţa sa se observă foarte
puţină activitate. Deşi acest fenomen poate părea ieşit din comun, el a mai
fost observat până în acest moment.
Soarele parcurge un ciclu de activitate de
aproximativ 11 ani, trecând în acest timp prin două etape importante: maximul
şi minimul solar. În timpul primei etape, Soarele este cel mai activ, moment în
care pe suprafaţa sa pot fi observate aşa-numitele ,,pete solare" - zone
cu activitate magnetică puiternică. Pe de altă parte, în timpul minimului
solar, activitatea magnetică a soarelui scade foarte mult, motiv pentru care
acele ,,pete" nu mai pot fi văzute de cei care studiază Soarele. Acesta
este şi cazul imaginii de faţă, realizate de NASA în data de 4 iunie 2016.
,,Suprafaţa netedă a Soarelui este un semn al
faptului că activitatea magnetică a Soarelui va atinge un minimum, iar petele
detectate pe suprafaţa sa vor fi observate din ce în ce mai puţin pe parcursul
următoarelor zile. Iniţial, acest fenomen va putea fi observat doar pentru
câteva zile, însă el va continua şi în săptămânile următoare şi va dura chiar
şi câteva luni, până în momentul în care minimul solar va fi atins",
susţine meteorologul Paul Dorian (Vencore Weather).
Fenomenul observat de specialistul american este
cunoscut sub numele de ,,Ciclul Solar 24", deoarece a fost observat de 24
de ori începând cu anul 1755. Cercetătorul spune că acest ciclu este cel mai
slab din punct de vedere al energiei magnetice din 1906.
În acest ciclu, maximul solar a fost atins în
aprilie 2014, iar următorul este aşteptat pentru 2020. În timpul acestei
activităţi intense, Terra este protejată de razele cosmice, însă când
activitatea devine mai scăzută, undele se propagă mai uşor în interiorul
Sistemului Solar şi pot pune în pericol sănătatea astronauţilor care desfăşoară
în acele perioade misiuni în spaţiul cosmic.
Sursa: iflscience.com
Vă mai recomandăm
şi: Soarele si-ar putea reveni la normal
===================================
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu