Un nou asteroid descoperit de cercetători se apropie de Terra. Corpul ceresc va trece, luni, foarte aproape de Pământ (VIDEO)
Astronomii de la observatorul american Mt. Lemmon, din arizona, au descoperit un nou asteroid. Potrivit experţilor, roca spaţială va trece luni, 28 mai, aproape de Pământ, la o distanţă de 56.000 de kilometri, informează The Voice of Russia.[ Large asteroid to fly close to Earth Monday ]. Oamenii de ştiinţă estimează diametrul acestui corp ceresc între 11 şi 36 de metri.
Asteroidul denumit 2012 KP24 a fost descoperit la 23 mai. De atunci, astronomii l-au ţinut sub observaţie, încercând să afle orbita acestuia.
Calcule ulterioare au relevat că 2012 KP24 se referă la asteroizii din familia Apollo, ale căror orbite traversează orbita planetei noastre şi orbita lui Marte. De fapt, două treimi dintre asteroizii cunoscuţi până în prezent aparţin acestui tip, ce se apropie de Terra, potrivit MPC.
Acest asteroid va reveni în apropierea Terrei la 8 octombrie, după cum au calculat experţii, dar atunci se aşteaptă ca el să treacă la o distanţă mai mare de planeta noastră - 64 milioane de kilometri.
=================================
=================
Un pericol ... sa cada un bolovan din ceruri ...
Nici nu mai este ... pericol ...
Avem noi altele,
suficient de mari.
Admin
Un asteroid cu diametrul de vreo 30 de metri va trece luni, 28 mai, la ora 16,48 GMT sau 19,48 ora Romaniei, la o distanta de 57.000 km de Pamant.
RăspundețiȘtergereDaca asteroidul ar intra in atmosfera terestra ar avea, probabil, efectul unei bombe atomice, insa in cazul de fata nu este niciun pericol, anunta astronomii.
Asteroidul a fost descoperit in 23 mai de astronomii de la observatorul american Mt. Lemmon, Arizona - SUA si a intrat in atentia Centrului pentru Planetele Minore - Minor Planet Center, care urmareste obiecte din sistemul solar, informeaza Agerpres.
Asteroidul a fost denumit 2012 KP24, iar astronomii i-au calculat orbita, care trece acum foarte aproape de Pamant. Urmatoarea apropiere de planeta noastra va avea loc 8 octombrie, la o distanta de... 64 milioane de kilometri.
Asteroidul 2012 KP24 face parte din familia Apollo, ale caror orbite traverseaza orbita planetei noastre si orbita lui Marte - doua treimi dintre asteroizii cunoscuti pana in prezent apartin acestui tip, ce se apropie de Terra, potrivit MPC. Oamenii de stiinta au estimat existenta a circa 5.000 de astfel de asteroizi in sistemul nostru solar, dintre care au detectat pana in prezent doar 20%-30%.
Uite ca am scapat si de data asta !!!Multumesc ca m-ai invitata sa citesc si promit ca voi mai trece !
RăspundețiȘtergereElena,
ȘtergerePromit sa nu te dezamagesc!
Din pacate, unii uita ce au citit pe aici!
Ca urmare, revin ATUNCI cand ceva se intampla grav cu ei!
In context, zilele acestea de unde crezi ca am avut un mare flux de vizitatori? Sa-ti spun eu: din ITALIA. De ce? Din cauza CUTREMURELOR, care au lovit din nou. Sigur, unii si-au adus aminte ca citisera cateva postari ... despre cutremure, inclusiv la ei acasa, ITALIA. Hmmm.... Care ar fi concluzia?
Sa ma citesti mereu, nu la nevoe!