Bine ati venit pe acest blog! Avem sansa de a trai in vremuri memorabile! Semnele sfarsitului timpului, sunt tot mai evidente. Sigur, e vorba de timpul cum il stim. Urmeaza un altul. Poate acelasi, poate nu! ~ Blogul nu se doreste a fi un "blog apocaliptic"! Va fi doar un 'Blog de informare' la "zi", cu cele mai recente, deosebite teorii/conceptii/evenimente globale... Admin, Romania megalitica

Nu ati gasit ce cautati? Incercati Google search pe siteul nostru!

Translate / This page has a language translator on it so you can understand what is being talked...

joi, 16 mai 2013

Soarele în aceste zile ... Important UPDATE !


Cifrele care vă arată cât de periculos este Soarele în aceste zile. LISTA cu valorile UV din marile oraşe din România.
 
Cu toate că ne bucurăm de temperaturile estivale anunţate de meteorologi pentru aceste zile, trebuie să ştim că odată cu ele vin şi problemele. Nivelul radiaţiilor solare creşte de la o zi la alta, iar experţii ne anunţă că problemele se vor intensifica şi din cauza exploziilor solare care se petrec în această perioadă.

Astfel că pentru zilele care urmează trebuie să aveţi mare grijă cum şi cât vă expuneţi la soare, iar atunci când ieşiţi din casă trebuie să vă protejaţi pielea cu creme speciale care ne apără de razele puternice ale soarelui.
 
 
Indicele UV in conditii de cer senin la amiaza pentru 16.05.2013
 


1 Alba Iulia 6.0
2 Bacau 6.6
3 Bistrita 6.3
4 Braila 7.0
5 Brasov 6.4
6 Bucuresti 6.5
7 Cluj Napoca 6.0
8 Constanta 7.3
9 Craiova 6.0
10 Drobeta Turnu Severin 6.1
11 Galati 7.0
12 Iasi 6.8
13 Mangalia 7.3
14 Oradea 6.1
15 Satu Mare 6.0
16 Timisoara 6.2
 
 
Rog luati aminte si la ce nu se spune:
 
Radiaţiile ultraviolete (UV) sunt produse de soare, alături de lumină şi căldură, dar, spre deosebire de acestea, sunt înşelătoare, deoarece nu pot fi văzute sau simţite. Singurul care poate oferi informaţii concrete este indexul UV (UVI), cu valori cuprinse între 0 şi 11 şi deosebit de periculos dacă este mai mare de 8.

"Valorile maxime sunt atinse în jurul orelor amiezii, în timpul lunilor de vară, cu precădere când cerul este senin, însă poate fi mare şi atunci când e înnorat, fiind reflectate de apă şi particulele din atmosferă",
explică experţii Organizaţiei Mondiale a a Sănătăţii (OMS) într-un document menit să atenţioneze populaţia în legătură cu pericolele expunerii la ultraviolete.
 

 
De ce depinde nivelul UV La nivelul pământului ajung în special radiaţii UVA şi o mică parte din cele UVB. Nivelul mai scăzut sau mai ridicat al acestora depinde printre altele de distanţa faţă de soare, de latitudine (e mai ridicat cu cât suntem mai aproape de regiunile ecuatoriale), dar şi de cât de înnorat e cerul.

"Cu cât soarele este mai sus, cu atât este mai ridicat nivelul radiaţiilor ultraviolete. Acesta mai depinde şi de momentul din zi şi din an. În afara tropicelor, nivelul cel mai ridicat de UV se înregistrează la mijlocul zilei, când e soare",
explică experţii OMS.

O creştere alarmantă a numărului de cancere de piele a fost observată în întreaga lume după anii ’70, fiind asociată cu obiceiul expunerii prelungite la soare pe motiv că bronzul este sănătos şi înfrumuseţează.

De la riduri la melanom

Experţii avertizează însă că expunerea la ultraviolete poate provoca boli acute care în timp se pot croniciza. Pe lângă arsuri şi eritem (înroşirea pielii), radiaţiile mai pot provoca "leziuni ale pielii, precanceroase sau canceroase, tumori benigne, dilatarea vaselor de sânge, hiperpigmentări, scăderea elasticităţii pielii şi, implicit, ridare şi uscare excesivă a pielii", atenţionează Oana Clătici, medic dermatolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În plus, pot agrava boli deja existente, precum lupus eritematos, psoriazis, poliartrită reumatoidă şi pot duce la apariţia cataractei şi scăderea acuităţii vizuale.

Cea mai de temut afecţiune provocată de expunerea la soare este însă cancerul de piele, a cărui incidenţă a crescut cel mai mult în lume după cel pulmonar.

"Relaţia dintre soare şi cancerul de piele e oficial recunoscută, peste 95% dintre cancerele de piele fiind cauzate de soare, razele UV sunt cancerigene, adică pot determina leziuni ale ADN-ului şi dezvoltarea unui melanom, nu există raze UV sigure", subliniază medicul dermatolog Oana Clătici.

Melanomul este tipul de cancer cu cea mai mare mortalitate şi se răspândeşte rapid în organism. "Poate fi vindecat atunci când e depistat precoce, dar e fatal când este depistat tardiv", avertizează dermatologul.

 

Cum vă protejaţi
Folosirea unei creme de protecţie solară nu înseamnă că ne putem expune la soare nelimitat. Acestea trebuie folosite zilnic şi nu doar în perioadele caniculare, atât în zilele noroase, cât şi în apă.

Dermatologul Oana Clătici recomandă să fie evitată expunerea la soare între 10.00 şi 16.00, să fie purtate haine care acoperă bine corpul, ochelari de soare cu filtru UV, pentru protejarea ochilor, şi să se respecte întocmai regulile de aplicare a produselor cu factor de protecţie.

Cu 30 de minute înainte de a ieşi din casă, aplicaţi un produs cu factor de protecţie de minimum 15 pe toate zonele expuse la soare şi reaplicaţi-l din două în două ore sau mai frecvent dacă înotaţi sau transpiraţi. Nu neglijaţi avertizările specialiştilor privind nivelul radiaţiilor.
 

==================================================
=======================================
========================
 
 
Important UPDATE !
 
Atenţie! Radiaţii violente vor lovi Terra în weekend!            
radiatii

 Nivelul de radiaţii solare creşte de la o zi la alta, iar autorităţile sunt în alertă din cauza fenomenului de secetă. În plus, specialiştii ne avertizează că vom avea parte de mai multe explozii solare deosebit de puternice. Astfel, potrivit libertatea.ro, de vineri, mercurul termometrelor va fi într-o continuă creştere, duminică ajungând chiar şi la 33 de grade Celsius, deşi suntem abia la jumătatea lunii mai. Din acest motiv, meteorologii au emis avertizări pentru următoarele zile şi în privinţa radiaţiilor solare ultraviolete, care vor fi mult mai intense decât în mod normal.
 
“După 200 de ani de observaţii astronomice, în care ciclurile solare de 11 ani se derulau cu mici abateri între extremele anului minim şi ale celui maxim, în acest moment fenomene necunoscute au dat peste cap mecanismele de ceasornic ale previziunilor activităţii solare.
 
Perioada de maxim solar este mai lungă şi mai violentă. Concret, ne aşteptăm ca de acum până în septembrie să asistăm la erupţii solare ieşite din comun, care vor produce fenomene meteorologice extreme a căror durată, frecvenţă şi intensitate vor depăşi valorile obişnuite. Vom avea perioade secetoase, cu temperaturi de 50 de grade Celsius, intercalate cu ploi deosebit de violente, care vor provoca inundaţii”, a declarat pentru Libertatea dr. Emil Străinu, expert în ameninţări neconvenţionale şi asimetrice.
Ionela Sandu, A.M.PRESS
==========================
=========================================
=====================================================

Un comentariu:

  1. Am avut dreptate. Adevarul ne este ascuns in timp real. Iata ce ni se spune abia ACUM:
    =====================
    Luna mai a fost a treia cea mai călduroasă la nivel planetar de la începutul măsurătorilor.

    • 20 Iun 2013 •

    Luna mai a fost a treia cea mai călduroasă la nivel planetar de la începutul măsurătorilor în 1880, în pofida faptului că aceasta a fost destul de rece în Europa de Vest, a anunţat joi Agenţia oceanografică şi atmosferică americană (NOAA), citată de AFP.

    "După 1998 şi 2005, aceasta este a treia cea mai caldă lună mai (15,46 grade Celsius în medie) de la începutul măsurătorilor în 1880", anunţă NOAA într-un comunicat.

    Perioada ianuarie-mai se clasează pe locul al optulea între cele mai calde perioade din ultimii 134 de ani, continuă ea.

    Această primăvară a fost una dintre cele mai reci şi mai agitate din ultimii 30 de ani în Franţa şi global, luna mai a avut accente puternice de iarnă în Europa Occidentală, cu ninsori în Elveţia şi temperaturi care au doborât recordurile minime în Olanda.

    În schimb, a fost mai cald decât în mod obişnuit în Europa de Est şi de Nord, cu recorduri în Suedia, în nordul Siberiei, Rusia occidentală şi în centrul Australiei, a afirmat NOAA.

    http://www.antena3.ro/high-tech/stiinta/luna-mai-a-fost-a-treia-cea-mai-calduroasa-la-nivel-planetar-de-la-inceputul-masuratorilor-218589.html

    RăspundețiȘtergere

Recent comments

Recent Comments Widget

COUNTERsite

Search, click here:

Facebook START

Follow

Click here: