Trebuie să recunosc, și sunt convins că nu sunt singurul care o va face, că îmi scot pălăria și mă înclin respectuos în fața echipei care s-a ocupat de campania de promovare a celebrei producții hollywoodiene „2012”, o campanie care a început cu mai bine de un an și jumătate înainte de lansarea filmului și care a fost prinsă din zbor de presa tabloidă ca o adevărată mană cerească. De la Orson Wells și al lui „Război al Lumilor” citit în direct, la radio, și până în prezent, nicio altă catastrofă imaginară nu a avut vreun efect mai mare asupra oamenilor.
Degeaba au încercat specialiști din toată lumea, în frunte cu cei de la NASA și ESA, să explice faptul că 2012 este un an ca oricare altul. În zadar au fost intervievați până și bătrânii învățați maiași, care s-au crucit auzind cum s-a ales praful de calendarul lor. Scenarii după scenarii, care mai de care mai înfiorătoare, născute parcă dintr-o industrie dedicată sfârșitului lumii, s-au revărsat cu regularitate în mass-media, speriindu-i pe unii și amuzându-i pe alții. Ce ați spune însă dacă am încerca să analizăm câteva dintre aceste teorii, să spunem 13, cifră cu ghinion, pentru a vedea cât adevăr se ascunde în spatele lor?
Impactul Terrei cu un corp ceresc de mari dimensiuni
Este, după toate standardele, scenariul clasic pentru o catastrofă globală. Acuzat că a ucis dinozaurii, impactul cu un asteroid gigantic sau cu o cometă se numără printre preferatele presei și ale scenariștilor de la Hollywood. Cât pericol prezintă însă în realitate? Un asteroid cu un diametru de 500 de metri, spre exemplu, ar fi capabil să producă o explozie similară celei provocate de bomba atomică de la Hiroshima, în timp ce unul cu diametrul de cel puțin 10 kilometri ar depăși de 10.000 de ori puterea tuturor arsenalelor nucleare de pe Terra. Vești proaste, însă, pentru alarmiști. Un astfel de asteroid gigant amenință planeta la un interval de cel puțin 70 de milioane de ani, iar dacă ne luăm după statisticile care spun că ultimul a atins Pământul în urmă cu 65 de milioane de ani, ne rămân câteva mii de milenii la dispoziție ca să găsim o soluție pentru evitarea unui cataclism. Plus că astronomii nu au observat încă niciun astfel de pericol cosmic. Ce se întâmplă însă cu asteroizii de mărimi medii? Ei bine, cel mai periculos, la ora la care citiți acest articol, este asteroidul 2009 FD. Cu un diametru de 130 de metri, el nu poate să producă o apocalipsă în adevăratul sens al cuvântului, deși distrugerile, în cazul în care lovește o zonă populată, ar fi considerabile. Dar chiar și 2009 FD are doar 0,25% șanse să ajungă pe Terra, și asta undeva pe la sfârșitului secolului al XXII-lea. Evident, recensământul asteroizilor nu s-a terminat încă, iar unul de dimensiuni considerabile poate fi descoperit oricând. Dacă și traiectoria sa se întâlnește cu cea a Terrei, abia atunci vom putea începe să ne facem griji.
Număr de victime: Câteva sute de milioane (pentru un asteroid cu diametrul de 500 de metri)
Efecte: Distrugeri uriașe sau sfârșitul civilizației așa cum o cunoaștem azi
Când se va produce: Peste 100.000 de ani până la câteva milioane de ani
Probabilitate: Medie
Erupția unui supervulcan
Luați cei mai puternici vulcani din istoria consemnată: Krakatoa, Laki, Tambora sau Vezuviu. Chiar și cumulate, efectele acestora ar părea o simplă adiere de primăvară pe lângă ceea ce poate face un supervulcan. Am putea, la fel de bine, să fim loviți de un asteroid gigantic. Efectele ar fi, în mare, aceleași. Acum 74.000 de ani, erupția supervulcanului Toba din Sumatra a redus întreaga umanitate la maxim 1.000 – 10.000 de indivizi, așa că nu puteam scăpa din vedere teoriile care spun că un atare monstru se poate trezi oricând. Cel mai vizat este supervulcanul Yellowstone din Statele Unite ale Americii, mai ales că termenul său de garanție a cam expirat de vreo 42.000 de ani (Yellowstone a erupt cu regularitate la circa 600.000 de ani. Ultima dată s-a întâmplat acum 642.000 de ani). Pentru mai multe detalii, Știință&Tehnică a contactat specialiștii de la Observatorul Vulcanologic Yellowstone. Răspunsul lor: – Nu există semne care să ne îngrijoreze. Erupțiile gheizerelor și cutremurele de mică intensitate din prezent se repetă de mii de ani fără să anunțe vreo catastrofă. Probabil că vor trebui să mai treacă multe milenii până la o nouă supererupție. Restul sunt scenarii… (Subiectul este dezbătut pe larg în articolul dedicat supervulcanilor)
Număr de victime: Până la câteva miliarde
Efecte: Întoarcerea la epoca de piatră sau exterminarea omenirii
Când se va produce: Imposibil de precizat
Probabilitate: Ridicată
O invazie extraterestră
Dacă FBI-ul nu ar fi anunțat, la data la care este scris acest articol, că farfuriile zburătoare de la Roswell au fost cât se poate de reale, am fi sărit, probabil, peste un astfel de scenariu demn, mai degrabă, de producțiile grandioase marca Hollywood. Informația cere însă o analiză a situației prezente. Să ne amintim numai că de vreo cinci decenii încercăm să depistăm semnale radio ale unei civilizații din Univers. De vreun secol bombardăm spațiul cu aceleași unde radio, anunțând existența noastră ca specie inteligentă. Bunul simț ne obligă să ne oprim asupra a numai două scenarii plauzibile. Ori suntem singuri într-un deșert cosmic, iar eventualele rude ale lui E.T. sunt prea departe de Terra, ori nu suntem singuri, iar ceilalți stau tăcuți tocmai de teama unei invazii din partea speciilor mai violente. Fapt care, cu tot respectul pentru specia umană, ne transformă în idioții galaxiei, iar sfârșitul nostru nu poate fi foarte departe.
Număr de victime: Depinde numai de intențiile extratereștrilor
Efecte: Trecerea în sclavie a supraviețuitorilor invaziei sau, pur și simplu, exterminarea
Când se va produce: Imposibil de estimat
Probabilitate: Necunoscută
O explozie cosmică
Atunci când o stea asemănătoare cu Soarele își dă obștescul sfârșit, are loc o explozie gigantică, un veritabil foc de artificii, dacă este permis să ne exprimăm astfel, de gaze si radiații. Pentru câteva ore, ea devine de miliarde de ori mai luminoasă decât astrul zilei. Pe scurt, se produce ceea ce astronomii numesc o supernovă. Dacă ea se petrece la mai puțin de zece ani-lumină față de Terra, razele gamma emise de supernovă sunt capabile să reducă la zero orice formă de viață, excepție făcând, poate, doar anumite bacterii. Din fericire pentru noi, cea mai apropiată stea care prezintă un astfel de pericol, Betelgeuse, se află la o distanță estimată la 420-780 de ani-lumină față de Terra. Situată în constelația Orion, Betelgeuse este de 1.000 de ori mai mare decât Soarele și de 50.000 de ori mai luminoasă, însă are o masă de doar 20 de ori mai mare decât a astrului nostru. Concluzia? Nu avem de ce să ne facem griji. Situația se schimbă atunci când vorbim de stele cu o masă mai mare de cel puțin 100 de ori decât a Soarelui. Explozia unui astfel de corp ceresc capătă proporții impresionante. Se produce, mai precis, o hipernovă. Întreaga energie eliberată în acel moment este concentrată într-un fascicul de raze gamma capabil să traverseze Universul dintr-un capăt în celălalt. În această situație, distanța nu mai contează. Chiar dacă hipernova a avut loc la milioane de ani lumină de noi, dar fasciculul de raze gamma se află pe aceeași traiectorie cu Pământul, viața terestră nu are nicio șansă.
Număr de victime: Întreaga umanitate
Efecte: Dispariția în cvasi-totalitate a speciilor vii
Când se va produce: Minimum 100 de milioane de ani
Probabilitate: Medie
Să fim înghițiți de o gaură neagră artificială
Vă mai amintiți, cu siguranță, isteria globală iscată în anul 2008 pe fondul începerii experimentelor din cadrul Acceleratorului de Particule de la Geneva, celebrul LHC. A fost suficient ca un om de știință de care nu auzise nimeni până în acel moment ( Chiar! Mai știe cineva cine a aruncat zvonul pentru prima dată? ) să lanseze ipoteza formării unei mini găuri negre în timpul experimentelor, gaură neagră care să înghită Terra cât ai clipi, și totul a căpătat valențe apocaliptice. Să nu uităm aici aportul presei în propagarea acestei informații și al binevoitorilor care au postat pe internet animații cu sfârșitul planetei noastre. În fond, în teorie totul este posibil. Mai greu stăm cu practica, și asta dintr-un motiv cât se poate de simplu. Ar fi nevoie de o cantitate de energie de zece milioane de miliarde de ori mai mare decât poate produce LHC, și este greu de crezut că vom atinge vreodată această valoare pe Terra. Apoi, dacă dăm crezare fizicianului britanic Stephen Hawking, o gaură neagră de acest tip va dispărea într-o perioadă de timp de, țineți-vă bine, zece milioane de miliarde de miliarde de ori dintr-o secundă. Să răsuflăm ușurați! Planeta noastră nu va fi înghițită niciodată de o gaură cu un diametru de un centimetru.
Număr de victime: Toată umanitatea
Efect: Dispariția planetei
Când se va produce: Niciodată
Probabilitate: Nulă
Pierderea Lunii
Este cert că Luna se îndepărtează de Pământ cu circa 4 centimetri pe an, mai precis cu 3,8 centimetri. La fel cum este adevărat că Luna a jucat și joacă încă un rol extrem de important în apariția și menținerea vieții pe Terra. Practic, fără satelitul nostru natural, Pământul nu și-ar fi putut păstra o axă fixă de rotație, fapt ce ar fi făcut imposibilă existența formelor de viață, cel puțin în forma pe care o cunoaștem astăzi. Nu ar fi existat nici mareele și nici anotimpurile, nici măcar scutul pe care l-am avut până în prezent în fața asteroizilor. Iar cel mai bun exemplu de ce se poate întampla cu o planetă care nu are un asemenea satelit este oferit de Marte. Dacă Luna ar dispărea din vecinătatea Terrei, vieții nu i-ar mai rămâne la dispoziție decât câteva luni sau câțiva ani până la dispariția totală. Fiți liniștiți, însă! Momentul în care Luna se va desprinde de lângă noi nu va veni decât peste câteva miliarde de ani. Până atunci, este posibil ca Soarele să fi înghițit deja Terra cu tot cu satelitul ei.
Număr de victime: Întreaga umanitate
Efecte: Dispariția majorității formelor de viață
Când se va produce: Minimum 4 miliarde de ani
Probabilitate: Foarte scăzută
Dispariția cromozomului Y
De vreo 200 de milioane de ani – atunci se estimează ca au apărut primele mamifere în adevăratul sens al cuvântului – problema sexelor a fost una relativ simplă. Femelele erau cele care posedau doi cromozomi X, în timp ce masculii dețineau un cromozom X și unul Y, iar raportul dintre sexe era unul aproximativ egal. Nu la fel stau lucrurile în cazul reptilelor, acolo unde sexul unui animal este dat de temperatura la care sunt incubate ouăle. Revenind la problema cromozomilor, trebuie spus că ea este una destul de delicată, mai ales în cazul cromozomului Y. În primul rând, acesta se recopiază de milioane de ori în fiecare spermatozoid, și oricine știe că o copie a unei copii, a unei alte copii, duce, mai devreme sau mai târziu, la erori și mutații. Apoi, în doilea rând, mediul în care sunt produși spermatozoizii, testiculele, este unul oxidant, favorizând și mai mult mutațiile. Și ca și cum nu era de ajuns, s-a descoperit faptul că s-au pierdut 97% dintre caracterele ereditare purtate de cromozomul Y al strămoșului mamiferelor de astăzi. Este posibil ca acest cromozom să dispară cu totul? Da, spun specialiștii. Iar asta nu înseamnă decât un lucru… extincția. Evident, dacă până atunci pământencele lipsite de bărbați nu vor evolua într-o specie diferită, capabilă să se reproducă pe alte căi decât cele cunoscute azi. Se pare că, până la urmă, feministele vor învinge. Terra va fi o planetă a femeilor sau nu va mai fi deloc.
Număr de victime: Necunoscut
Efecte: Dispariția treptată a umanității sau transformarea ei într-o specie diferită
Când se va produce: Circa 10 milioane de ani
Probabilitate: Ridicată
O nouă eră glaciară
Imaginați-vă Londra sau Sankt Petersburgul sub un val de trei kilometri grosime de gheață, ierni în care stratul de zăpadă atinge chiar și 20 de metri înălțime sau ghețari uriași care acoperă o mare parte a emisferei nordice. Pământul a mai trecut prin asta și nu doar o dată. În fond, omenirea a ieșit din ultima eră glaciară în urmă cu doar 10.000-11.000 de ani. În principiu, scenariul se va repeta la un moment dat, numai că nici unul dintre noi nu va mai apuca să îl vadă. De ce? Pentru că o nouă glaciațiune nu se va petrece mai devreme de 50.000 de ani, atunci când specialiștii prevăd o ușoară modificare a orbitei terestre. Este adevărat că o civilizație ca a noastră va avea enorm de suferit de pe urma acestor schimbări climatice majore, dar o extincție a speciei umane nici nu poate fi luată în discuție. Există, însă, dovezi că glaciațiuni rapide s-au mai produs în trecutul planetei noastre, iar fenomenul nu este încă explicat pe deplin în mediul științific. Semn rău!
Număr de victime: Zeci de milioane în primii ani, numărul crescând substanțial în deceniile ce vor urma
Efecte: Reîntoarcerea omenirii la Epoca de Piatră
Când se va produce: Circa 50.000 de ani
Probabilitate: Ridicată
O rebeliune a roboților
Este doar o problemă de timp până la momentul în care va fi inventat un procesor care să depășească întreaga capacitate a unui creier uman. Specialiștii estimează că el va fi gata peste maximum 15-20 de ani. Să ne imaginăm numai un simplu smartphone de la jumătatea secolului al XXI-lea cu puterea celui mai mare procesor din zilele noastre. Sau un superprocesor capabil să inventeze și să gândească pentru sine. Intervine atunci întrebarea: Ce anume va mai opri mașinile superinteligente din a prelua controlul și ce le va împiedica să ne considere un pericol pentru propria lor existență? Evident, specia umană nu este tocmai una inocentă și nici una lipsită de apărare. Ea și-a tot dovedit hotărârea de a supraviețui de vreo 200.000 de ani. Nu știm cât de răi pot fi roboții, dar știm cât de violenți pot fi oamenii, așa că vă sfătuim să vă gândiți bine înainte de a paria pe victoria mașinilor. La urma urmei, chiar și în filmele de la Hollyood, tot oamenii au câștigat într-o confruntare de acest gen.
Număr de victime: Necunoscut
Efecte: O schimbare radicală a civilizației umane
Când se va produce: Minimum 50-100 de ani
Probabilitate: Foarte scăzută
Încălzirea globală
Metanul (CH4) este un gaz cu un efect de seră asemănător cu dioxidul de carbon (CO2), dar de 12 ori mai eficient atunci când este vorba de păstrarea căldurii. Pentru moment, el nu contribuie prea mult la schimbările climatice actuale, mai ales că metanul nu este prezent în atmosferă în cantități considerabile. Problema noastră, a umanității, este că metanul se găsește în rezerve de-a dreptul enorme (1.400 de miliarde tone, conform geofizicianului rus Natalia Shakhova) în solul arctic și pe fundul oceanelor. Dezghețarea permafrostului poate, așadar, să declanșeze o catasfrofă globală, cum nu s-a mai întâmplat de 250 de milioane de ani, atunci când viața a dispărut în proporție de 96% din mări și 70% pe uscat. De fapt, supercontinentul Pangeea din Permian a cunoscut unele dintre cele mai mari deșertificări din istoria planetei noastre. Să ne păstrăm, totuși, sângele rece în fața acestui scenariu apocaliptic! Este adevărat că ne confruntăm cu începutul unei încălziri globale, dar specialiștii în climatologie sunt de părere ca va fi nevoie de sute de ani pentru ca metanul din oceane să poată fi eliberat în atmosferă și să recreeze condițiile din Permian.
Număr de victime: Imposibil de precizat
Efecte: Dispariția a numeroase specii vii și schimbarea radicală a civilizației actuale
Când se va produce: Minim 100 de ani
Probabilitate: Necunoscută
Apariția unei noi specii inteligente
Nu ar trebui să ni se pară imposibil un astfel de scenariu. În fond, inteligența este un efect normal al evoluției. Să ne gândim numai că în urmă cu nici 40.000 de ani, pe Terra existau cel puțin trei specii de oameni (și luăm în calcul doar pe Omul de Neanderthal, Denisovanii și pe Homo Sapiens). Ce anume ne situează pe noi, ca specie, pe locul cel mai înalt al evoluției sau, dacă preferați, al creației? Ce ne dă siguranța că peste încă 40.000 de ani locul nostru nu va fi fost luat de o altă specie cu mult mai inteligentă decât noi? Avem dovezi cât se poate de clare privind inteligența cetaceelor, primatelor, canidelor sau chiar a păsărilor. În concluzie, doar dacă natura nu și-a stabilit vreo lege prin care oamenii să fie singurii pretendenți la titlul de vârfuri evoluționale, este posibil ca, mai devreme sau mai târziu, o altă specie să ne detroneze. Asta numai dacă omul va reuși până atunci performanța de a nu distruge toate celelalte specii vii de pe planetă.
Număr de victime: 0 – toată umanitatea
Efecte: Înlocuirea treptată a lui Homo Sapiens sau exterminarea
Când se va produce: Minimum 50.000 – 100.000 de ani
Probabilitate: Necunoscută
O epidemie globală
Nu este de neconceput un virus care să reducă aproape de zero întreaga specie umană. Spectrul lui a devenit cât se poate de vizibil odată cu isteria recentă provocată de gripa aviară, de cea porcină sau cea a altor animale de pe lângă casa omului. Biologii cei mai optimiști ne încurajează însă susținând că orice microb – virus sau bacterie – are nevoie de o gazdă pentru a supraviețui, iar experiența molimelor trecute ne arată că ele pornesc și se sting asemenea unor incendii care nu mai au ce consuma. Din generație în generație, microbii au tendința de a crea un fel de pact cu gazda lor preferată, ceva de genul: „ nu te voi ucide, atâta vreme cât îmi permiți să îi contaminez pe cei din jurul tău”. Este și cazul virusului HIV sau a Ebolei, spre exemplu, acolo unde s-a dovedit că există gazde purtătoare care nu suferă de pe urma infecțiilor. Cu timpul, chiar și în lipsa unui antidot artificial, organismul uman se adaptează și devine imun în fața unor virusuri care în trecut erau letale. Să ne amintim numai de experiența amerindienilor la contactul cu europenii, sau de cea a europenilor care au călătorit spre centrul Africii, fără a avea imunitate în fața virusului malariei. Concluzia? O epidemie globală, generată de un microb încă necunoscut, poate să se producă, însă este greu de crezut că ea va distruge întreaga populației a Terrei.
Număr de victime: Până la câteva sute de milioane
Efecte: Schimbări profunde în cadrul societății
Când se va produce: Imposibil de calculat
Probabilitate: Necunoscută
Un război nuclear
Dacă până la acest ultim scenariu am tratat, mai în glumă, mai în serios, o parte a istoriilor apocaliptice care s-au vehiculat în mass-media ultimilor ani, spectrul unui război nuclear este, totuși, cel mai periculos dintre toate. În fond, nu au trecut decât câteva decenii de la încheierea Războiului Rece, perioadă în care numai arsenalul nuclear al URSS-ului și al Statelor Unite ale Americii reprezenta echivalentul a nu mai puțin de patru tone de TNT pentru fiecare locuitor al Terrei. Chiar și după cursa dezarmărilor din ultimii ani, SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Israelul sau Franța, asta ca să nu mai pomenim și de India, Pakistan sau Coreea de Nord, dețin împreună echivalentul a cel puțin o tonă de TNT pentru fiecare pământean. Un studiu realizat în anul 2006 de Societatea Americană de Geofizică arăta că un război nuclear între, să zicem, India și Pakistan, ar produce între 6 și 30 de milioane de victime încă din primele zile. Urmările unui astfel de conflict ar fi însă și mai devastatoare. Peste 5 milioane de tone de praf ar fi aruncate în atmosferă, producând o răcire globală pentru aproape zece ani. Marile zone cerealiere din emisfera nordică ar fi puternic afectate, iar foametea ce va urma ar duce la un număr uriaș de victime umane. Extrapolând aceste cifre la un conflict planetar, devine destul de evident că omenirea nu ar avea nicio șansă de supraviețuire, iar războiul nuclear rămâne cea mai probabilă cauză a unei Apocalipse.
Număr de victime: Câteva miliarde
Efecte: Dispariția civilizației umane așa cum o știm astăzi
Când se va produce: Oricând
Probabilitate: Ridicată
de Adrian Nicolae
http://stiintasitehnica.com/stiinta/13-scenarii-pentru-sfarsitul-lumii/index.html
========================================================
===========================================
==================================
